Tichetele de masă sunt cea mai atractivă soluție pentru angajatorii care doresc să recompenseze personalul fără să majoreze semnificativ costurile salariale. În plus, ele oferă angajaților un beneficiu real – peste 3 milioane de angajați români se bucură de acest sprijin concret pentru acoperirea costurilor alimentare zilnice.
O întrebare frecventă din partea companiilor care sunt în procesul de adoptare a tichetelor de masă ca beneficiu extrasalarial este însă despre deducerea cheltuielilor cu tichetele de masă din impozitul pe profit – iar răspunsul este DA, acestea se încadrează la cheltuieli deductibile dacă se respectă anumite condiții prevăzute în legislația fiscală.
Ce spune legea: deductibilitate integrală în anumite condiții
Potrivit Codului fiscal, tichetele de masă sunt considerate cheltuieli sociale, deductibile integral din punct de vedere fiscal, dacă sunt acordate în limita prevăzută de lege și în conformitate cu prevederile contractului individual sau colectiv de muncă.
Conform articolului 25 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal: „Cheltuielile reprezentând tichete de masă acordate potrivit legii sunt integral deductibile, în limita valorii stabilite de reglementările legale.”
Cu alte cuvinte, angajatorii pot deduce 100% din valoarea tichetelor acordate, dacă acestea sunt oferite numai salariaților, în limita legală zilnică (în 2025: 40,18 lei/zi lucrătoare). Ele nu se consideră avantaje în natură și nu se impozitează suplimentar pentru companie, ci se înregistrează ca și cheltuieli cu beneficiile angajaților.
Condiții esențiale pentru deductibilitate
Pentru ca aceste cheltuieli să fie recunoscute de autoritățile fiscale, angajatorul trebuie să respecte următoarele condiții:
- Tichetele să fie acordate doar angajaților cu CIM activ
- Valoarea să nu depășească plafonul legal/zi lucrătoare
- Emiterea tichetelor să fie realizată printr-un furnizor autorizat (Pluxee, Edenred, UP România)
- Să existe evidențe contabile clare: contract colectiv sau individual de muncă, stat de plată, număr de zile lucrate, evidența tichetelor distribuite.
Dacă aceste condiții nu sunt respectate, cheltuiala poate fi considerată nedeductibilă și poate atrage obligații suplimentare de plată în urma unui control fiscal.
Exemplu practic
Să presupunem că o firmă are 25 de angajați care lucrează câte 21 de zile într-o lună.
Valoarea totală brută a tichetelor de masă acordate: 25 x 21 x 40,18 lei = 21.094,50 lei.
Această sumă este deductibilă integral din venitul impozabil, ceea ce reduce semnificativ baza de calcul a impozitului pe profit. În plus, față de o majorare salarială echivalentă, firma nu plătește CAS, CAM sau contribuții suplimentare.
Concluzia?
Tichetele de masă reprezintă una dintre cele mai eficiente forme de recompensare a angajaților, din punct de vedere fiscal. Atât timp cât sunt acordate în limita prevăzută de lege și doar angajaților cu contract de muncă, ele sunt integral deductibile pentru angajatori.
Acest cadru fiscal favorabil explică de ce tot mai multe companii, mici, medii sau mari, includ tichetele de masă în pachetul standard de beneficii. Pentru firme, e o soluție flexibilă și predictibilă, iar pentru angajați, un sprijin valoros în fiecare lună.
