Discursul inaugural al lui Nicușor Dan

Nicușor Dan a susținut, luni, un discurs în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului pentru funcția de președinte al României. În cadrul acestuia, președintele a lansat un apel către partidele politice, îndemnându-le să acționeze în interesul național, subliniind că „statul român are nevoie de o schimbare fundamentală”.

Aprecierea pentru implicarea românilor

„Doamnelor și domnilor, stimați invitați și mai ales dragi români, vă mulțumesc pentru dezbaterea impresionantă din ultimele săptămâni, indiferent de cauza pe care ați susținut-o. România, români din diaspora, români din Republica Moldova, mulți oameni care nu s-au mai pronunțat vreodată pe politică s-au exprimat acum, arătând că sunteți interesați de direcția în care merge România. Societatea românească și-a demonstrat ei însăși că este vie și puternică”, a declarat Nicușor Dan.

Apel pentru reformă și colaborare

În continuare, președintele a reiterat necesitatea unei schimbări profunde în structura statului. „Statul român are nevoie de o schimbare fundamentală, bineînțeles în limitele statului de drept și vă invit să continuați să fiți implicați cu toată forța socială pe care ați dovedit-o pentru a pune presiunea pozitivă pe instituțiile statului român pentru ca ele să se reformeze. Voi fi un președinte deschis la vocea societății și un partener cu societatea”, a adăugat acesta.

Prioritățile pentru viitor

Nicușor Dan a subliniat că „este în interesul național ca România să aibă un guvern susținut de o majoritate parlamentară”. El a evidențiat importanța reformelor fiscale necesare și a transmis un mesaj de stabilitate piețelor. „Cer partidelor politice să acționeze în interesul național care urmează. Nu va fi despre trecut, este despre viitorul imediat al României”, a concluzionat președintele.

Lasă un răspuns