Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a declarat sâmbătă, pentru News.ro, despre decizia luată în CSAT privind donarea unui sistem Patriot Ucrainei, că atât secretarul de stat Antony Blinken cât şi ofiţerul pentru securitate al SUA au transmis aprecieri privind decizia României iar negocierile vor continua cu partea americană. Ea a mai spus că, în discuţia cu secretarul de stat Blinken, acesta a reafirmat angajamentul dovedit, deja, de Statele Unite, în plan bilateral, dar şi în cadrul NATO, pentru consolidarea securităţii României şi a Flancului Estic.