Încălcări ale protocoalelor de securitate la Pentagon
Pete Hegseth, secretarul american al Apărării, se confruntă cu noi acuzații legate de încălcarea protocoalelor de securitate. Conform unei investigații publicate de The New York Times, care citează patru surse, Hegseth ar fi împărtășit informații militare sensibile prin intermediul unui grup privat de Signal, în care se aflau și membrii familiei sale, inclusiv soția și fratele său, precum și avocatul personal.
Informații despre misiuni militare
Printre detaliile discutate, Hegseth ar fi menționat orele de zbor ale avioanelor F/A-18 Hornet, implicate în atacuri împotriva rebelilor houthi din Yemen, desfășurate pe 15 martie. Aceste planuri de atac fuseseră deja divulgate anterior într-un alt grup de Signal, în care redactorul-șef al The Atlantic, Jeffrey Goldberg, a fost adăugat din greșeală.
Probleme de autorizare și utilizarea telefonului personal
Acuzările nu se opresc aici. Hegseth este criticat și pentru faptul că și-a adus soția, Jennifer, fostă producătoare la Fox News, la întâlniri confidențiale cu lideri străini, deși aceasta nu are nicio funcție oficială în Departamentul Apărării. De asemenea, fratele său Phil și avocatul personal Tim Parlatore, angajați ai Pentagonului, nu pare să aibă autorizația necesară pentru a accesa informațiile sensibile.
Un alt aspect îngrijorător este utilizarea telefonului personal de către Hegseth pentru aceste comunicări, în locul dispozitivului oficial guvernamental. Grupul de Signal a fost creat de Hegseth în ianuarie, înainte de a fi confirmat în funcție.
Reacția administrației Trump
În ciuda acestor acuzații, președintele Donald Trump a refuzat să ia măsuri împotriva colaboratorilor săi, declarând că „Michael Waltz a învățat o lecție și este un om bun”. De asemenea, Trump a criticat The Atlantic și l-a numit „sucit” pe redactorul-șef Jeffrey Goldberg.
În replică la afirmațiile administrației Trump conform cărora „nu au fost informații clasificate”, revista The Atlantic a publicat planurile de atac distribuite pe grupul Signal, demonstrând astfel natura sensibilă a informațiilor implicate.
Trecut controversat al lui Hegseth
Hegseth, care a fost confirmat în funcție cu dificultate de Senatul american, are un istoric controversat, fiind acuzat anterior de probleme de alcoolism și agresiuni sexuale.
