Victor Ponta își prezintă angajamentele pentru militari
Victor Ponta, candidatul independent la alegerile prezidențiale, a avut o intervenție exclusivă la România TV în care a expus planurile sale pentru eventualitatea unei victorii la Cotroceni.
Salariul său va merge către veteran
În cadrul emisiunii, Ponta a subliniat angajamentul său față de militarii și polițiștii din România. Acesta a anunțat că, în cazul în care va deveni președinte, va solicita aplicarea completă a Legii 223/2015 și va dona salariul său de președinte Asociației Veteranilor până când drepturile acestora vor fi respectate.
„Voi cere noului guvern să implementeze prevederile legii așa cum au promis. Eu nu îmi voi lua salariul de președinte, îl voi dona Asociației Veteranilor până în luna în care acestea își vor primi drepturile. Mi-am făcut acest angajament!”, a afirmat Ponta.
Critici la adresa guvernului
Ponta a criticat sever guvernul pentru neîndeplinirea promisiunilor făcute militarilor și polițiștilor conform Legii 223/2015. „[…] vă reamintesc că în anul 2024, guvernul Marcel Ciolacu a promis pentru militari și polițiști respectarea drepturilor din Legea 223 din 2015. I-au mințit pe militari! Nu le-au dat nimic până acum, iar eu am făcut un angajament public pe acest subiect”, a adăugat el.
Probleme în sistemul de pensii și creșterea fiscală
Candidatul a criticat decizia guvernului de a suspenda noua lege a pensiilor, adoptată în septembrie 2024, afirmând că a fost suspendată fără a fi efectuată indexarea necesară.
De asemenea, Ponta a acuzat guvernul de ipocrizie în privința majorării impozitelor, amintind de declarațiile premierului Ciolacu de la sfârșitul anului trecut: „Eu țin minte și tatuajul pe care și l-a făcut Marcel Ciolacu: «Domnule, nu mărim taxele!». Totuși, pe 31 decembrie 2024, s-au mărit taxele.”
Impactul măsurilor fiscale asupra economiei
Ponta a comentat despre eliminarea facilităților fiscale pentru sectoarele IT, agricultură și construcții, subliniind efectele devastatoare ale acestor măsuri. „Am spus în 2024 că domeniile IT, agricultură și construcții sunt priorități și că facilitățile sunt necesare. Acum, tinerii din IT se gândesc să plece în alte țări, iar agricultura este în faliment”, a explicat fostul premier.
Întreprinderile mici și mijlocii, în criză
Ponta a atras atenția asupra situației dificile în care se află IMM-urile și microîntreprinderile. „Acestea s-au confruntat cu măsuri care le-au afectat grav. Acum, multe dintre ele se pregătesc de faliment sau, Doamne ferește, de evaziune fiscală!”, a conchis candidatul.
