Momentul surprinzător al dezbaterii

La finalul dezbaterii ce a avut loc la Palatul Cotroceni, candidații au fost invitați să numească trei personalități internaționale în care ar avea încredere și pe care le-ar consulta în momente decisive pentru România. În timp ce unii participanți își verificau telefoanele, alții urmăreau cu atenție sau indiferență răspunsurile rivalilor.

Victor Ponta și Biblia

În timpul răspunsului lui Daniel Funeriu la ultima întrebare a dezbaterii, Victor Ponta a fost filmat citind dintr-un exemplar al Sfintei Scripturi. Când a închis cartea, camerele au surprins clar titlul de pe copertă: Biblia.

Acuzațiile lui Crin Antonescu

Crin Antonescu l-a atacat pe Ponta, acuzându-l de incoerență politică și lipsă de loialitate. Antonescu a subliniat că fostul premier a „trăit multiple identități, de la Che Guevara la Donald Trump” și a adăugat că „atunci când nu a copiat, a trădat”.

Într-o notă ironică, Antonescu a rememorat un incident din campania electorală din 2009, când Ponta a recunoscut că a votat cu un alt candidat, evidențiind astfel inconsecvența acestuia.

Reacția lui Victor Ponta

În fața acuzației legate de votul din 2009, Ponta a ales să nu răspundă direct, ci să-și apere activitatea de premier, subliniind că a condus o coaliție PSD–PNL–PC în perioada post-criză economică și a redat încrederea românilor. „Am luat o țară în criză, cu salarii și pensii tăiate, și am redat oamenilor speranța”, a afirmat Ponta.

De asemenea, el a atras atenția asupra direcției greșite în care se află România, susținând că sistemul politic actual a „anulat votul românilor” din 24 noiembrie. „Am muncit întotdeauna, n-am fost șomer nicio zi. Nici 10, nici 10 ani. Voi munci mereu pentru cei dragi mie”, a concluzionat Ponta.

Replica lui Antonescu

Replica lui Crin Antonescu nu a întârziat să apară: „Atunci când ești singurul președinte de partid care își dă salariu din banii publici ai partidului, e ușor să nu fii șomer niciodată”.

Lasă un răspuns