Temerile că Rusia ar ataca un membru NATO sunt “nefondate”, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, adăugând că războiul din Ucraina, intrat în al treilea an, a arătat limitele capacităţilor Rusiei. Ungaria, membră a Uniunii Europene și a NATO, a refuzat să ofere asistență militară Ucrainei de la invazia pe scară largă a Rusiei din februarie 2022.