De la Beckett încoace știm că cele mai multe forme de literatură sunt născociri menite să înlăture suferința provocată de realitate, și că ar trebui să reducem poveștile până când acestea devin ”reziduuri”, sau non-”texte”. Maurice Blanchot, contemporan francez al lui Beckett, numea asta ”scriitura dezastrului” sau ”literatura decesului”. O înfruntare între poveste și non-poveste – unstory, non-recit -, care permite vocilor postume să vorbească din „spațiul lor afectat într-un fel sau altul”.